Am discutat cu Mădălina Drăgușin, Senior Real Estate Broker – Pipera, despre piața imobiliară de lux din România. Mădălina a terminat cursurile Universității Dimitrie Cantemir și este unul dintre oamenii de bază ai Habitat Brokers, cu o reputație solidă în rândul clienților și partenerilor agenției.
Piața globală a produselor de lux a crescut cu circa 5% în prima parte a acestui an și tendința este de creștere deoarece veniturile oamenilor bogați nu au fost în general afectate de pandemie, ci din contră, multe averi au crescut.
Care este profilul cumpărătorului premium de imobiliare?
Cumpărătorul premium din România este antreprenor sau activează într-o companie pe o poziție din top management. Are venituri de peste 100.000 euro/ an.
Ce înseamnă piața imobiliară de lux din România? Cum sunt proprietățile din această gamă și ce clase de costuri au?
Piața imobiliară de lux din România se rezumă la câteva zone centrale din marile orașe, suburbii și domenii ultraluxoase aflate în zone rurale. Proprietățile din gama premium sunt în primul rând în locațiile potrivite, putem lua ca exemplu bulevardul Primăverii din București. Întotdeauna un apartament situat pe acest bulevard o să fie mai scump decât un apartament situat pe Jean Monet (o stradă adiacenta). Prețurile pentru proprietățile premium în acest moment încep de la 5000 euro/ mp în Bucuresti și ajung până la 10.000euro/ mp.
A scăzut/ a crescut/ s-a menținut constant apetitul de investiții al acestor cumpărători în ultimele luni? Prețul proprietăților de lux se menține în continuare și chiar are o ușoară tendință de creștere. Apetitul cumpărătorilor pentru acest tip de proprietate este crescut.
Care sunt cerințele speciale pe care le are un cumpărător premium?
Întotdeauna în proprietățile de lux se regăsesc finisaje premium, sisteme integrate smart home, locuri de parcare în garaj, camere înalte și luminoase, facilități în complex de genul piscină, spa etc.
Puteți căuta o proprietate premium pe site-ul Habitat Brokers.