Proprietarii care doresc să-și optimizeze costurile cu energia electrică și să consume energie verde vor putea aplica de la sfârșitul lunii martie la noul program Casa Verde Fotovoltaice 2023.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) lucrează la normele de aplicare și se încearcă simplificarea acestui program. „AFM depune toate eforturile necesare pentru redeschiderea programului de finanțare în cel mai scurt timp. După aprobarea prin ordin de ministru și publicarea în Monitorul Oficial a variantei finale a ghidului și după aprobarea bugetului de venit și cheltuieli al AFM pentru Mediu pentru anul 2023, va putea fi lansată o nouă sesiune de finanțare în cadrul programului.”
Tanczos Barna, Ministrul Mediului, se arată optimist în privința timpului de așteptare a evaluării dosarului deoarece toate documentele vor fi depuse online în noua platformă care va fi disponibilă în curând. Să amintim că unii aplicanți așteptau chiar și un an până să primească un răspuns.
De asemenea, Tanczos Barna a declarat pentru Economedia că prin noul program Casa Verde Fotovoltaice 2023 vor putea fi finanțați circa 15.000 de beneficiari, iar fondurile disponibile sunt substanțiale, crescute semnificativ față de anul anterior: 3 miliarde lei. Documentele solicitate de la aplicanți a fost redus la: carte de identitate, extras de carte funciară, dovada că beneficiarul nu are datorii la stat sau la bugetul local și certificatul de racordare.
foto: unsplash