Romanii au obtinut in iulie 2021 credite ipotecare de peste 2 miliarde de lei, cu 55,5% peste nivelul atins in iulie 2020. Creditele ipotecare in lei au inregistrat in 2021 o crestere de circa 1,81 miliarde lei in iulie fata de iunie. Putem observa un context regional de crestere pentru ca la nivelul Europei Centrale si de Est a avut loc un salt al sectorului rezidential, aceasta in pofida pandemiei. Tinand cont de aceste date, am pregatit un articol Q&A despre creditele pentru cumpararea unei locuinte, iar cel mai potrivit sa ne raspunda este un expert in acest domeniu: Daniel Amza, broker de credite la Bayer Credit, partener Habitat Brokers.
1. Este un moment bun de pentru a cumpara o locuinta? Care sunt argumentele?
Depinde pe cine intrebam. Unii experti asteapta criza de cativa ani, dar iata ca intarzie sa apara. Anual se cumpara spre 40000 – 50000 locuinte prin credit, iar in marile orase, care au depasit de mult statutul de metropola, pare ca avem acelasi trend. Ca sa raspund concret, da, e un moment bun pentru achizitionarea unei locuinte. Consider ca si un urmatorii ani preturile vor creste usor, pana cand piata se va stabiliza. Este insa un moment foarte bun inclusiv din punct de vedere al dobanzilor. Concurenta intre banci a devenit atat de acerba, iar apetitul acestora este atat de ridicat, incat care mai de care vin cu oferte interesante, cu dobanzi situate foarte aproape de 3%, dat fiind si ca indicele de referinta IRCC este destul de scazut.
2. Avem la dispozitie mai mult tipuri de credite pentru a achizitiona o locuinta. Ne poti prezenta principalele caracteristici ale fiecaruia?
In ultimii ani au luat amploare solicitarile de credit ipotecar, ce au depasit cu mult cererile de Prima / Noua Casa. Si cum plafonul la Noua Casa a fost epuizat destul de rapid, functionand doar cateva luni din an, singura modalitate de achizitie a unei locuinte prin credit ramane creditul ipotecar. Desigur ca se poate confunda usor cu creditul imobiliar, credit la care ipoteca se pune (si) pe un alt imobil. Principalele caracteristici raman dobanda foarte buna, avansul scazut (minim 15%) si perioada lunga de pana la 35 de ani.
3. Care este moneda cea mai recomandata in acest moment, lei sau euro?
Exista o reglementare data de BNR deja de cativa ani, din care reiese clar incurajarea creditelor in moneda nationala. Regulamentul prevede un avans minim de 15% la lei, 25% la euro si 40% la alte valute. De asemenea, aceeasi prevedere impune un grad maxim de indatorare de 40% la lei si doar 20% la euro. Asta inseamna ca la un venit net de 5000 lei, la credit in lei te poti incadra la o rata de 2000 lei, pe cand la euro, suporti o rata de doar 1000 lei, deci te incadrezi la o suma mult mai mica. De asemenea, ca regula, ca sa te poti imprumuta in euro, ar trebui sa ai venitul in euro sau indexat la euro. Cele mai mult banci mari nici nu mai au in portofoliu creditul in euro.
4. Pe langa dobanda creditului, la ce altceva trebuie sa fim atenti cand alegem banca cu care vom lucra?
Cel mai important aspect este suma de returnat, de unde reiese clar care este cea mai buna oferta din piata bancara. Aici analiza se face si din punct de vedere al costului cu asigurarea de viata. Exista banci care impun asigurarea de viata, insititutii bancare pe care nu le intereseaza acest aspect, dar si banci care o ofera gratuit. Este un cost important de luat in considerare la suma totala de inapoiat bancii. De asemenea, in ceea ce priveste analiza unui dosar, este important sa te adresezi unei banci care iti ofera aprobare financiara (data de Departamentul de Risk al bancii), pentru a stii la ce suma te incadrezi si astfel la ce imobil sa te orientezi. NU toate bancile ofera aceasta posibilitate.
5. Care sunt cele mai atractive banci din punct de vedere al conditiilor de acordare al creditului? Ce recomanzi?
Evit sa fac recomandari pentru ca piata este int-o continua dinamica in functie de apetitul fiecarei banci. Ce am remarcat este faptul ca bancile isi doresc sa acorde cat mai multe credite si au scazut dobanzile. Ofertele acestora se modifica chiar si lunar, in functie de cat au atins din tinta propusa in acest an.
Daniel Amza – broker al companiei Bayer Credit