Indicele Imobiliare.ro arată o creștere de cost pe metru pătrat a apartamentelor din București în aprilie 2022
Acest indice al site-ului Imobiliare.ro reprezintă o medie a preţului solicitat, exprimat în euro pe metru pătrat util pentru apartamentele de vânzare situate în blocuri de apartamente, cu destinaţie rezidenţială, pe baza anunţurilor publicate în platformă de către agenţiile imobiliare şi proprietari deopotrivă.
Există un indice național – media indicilor din câteva orașe mari: Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa şi Timişoara. Există și câte un indice pentru fiecare dintre aceste orașe.
Pentru a oferi o estimare cât mai precisă, Indicele imobiliare.ro are la bază un algoritm de calcul care permite eliminarea ofertelor nereprezentative din piaţă prin: identificarea şi eliminarea ofertelor duplicat şi a celor cu preţuri sau suprafeţe greşite, respectiv stabilirea ponderilor apartamentelor noi/vechi, respectiv a celor cu una, două, trei, patru sau mai multe camere.
La nivel național, în aprilie 2022 s-a înregistrat o creștere de 3.2%, comparat cu luna anterioară.

Indicele pentru București a crescut cu 4.1% în aprilie 2022 față de martie, pentru apartamentele noi. Cele din fondul vechi au înregistrat o creștere mai mică de 0.6%.

Sursa: Imobiliare.ro