Am scris săptămâna trecută pe marginea modificărilor fiscale adoptate de Guvernul României din dorința de a strânge mai mulți la buget, concentrându-ne pe domeniul chiriilor care ar putea crește începând cu anul viitor.
Aceasta nu este singura noutate fiscală cu impact asupra pieței imobiliare din România. TVA-ul scăzut la 5% la achiziția unei noi locuințe, până într-un anumit plafon, abia intrat în vigoare la 1 ianuarie 2022… se modifică din nou. Cota rămâne aceeași, dar un cumpărător poate beneficia o singură dată de acest TVA scăzut – pentru a fi siguri că se respectă acest lucru se va crea un Registru al cumpărătorilor beneficiari ai cotei reduse, iar plafonul a fost redus la 600.000 lei de la 700.000 lei. Apoi, suprafața maxima utilă a proprietății cumpărate cu TVA redus este de 120 mp.
Prin urmare, problema nu este colectarea slabă a TVA-ului – România este pe ultimul loc în UE la colectarea acestei taxe conform unui Raport al Comisiei pentru afaceri economice și monetare din Parlamentul European, ci acest TVA redus de care ar putea beneficia cumpărătorii de imobiliare.
O altă veste “bună” pentru piața imobiliară este scăderea plafonului până la care se acordă facilitățile fiscale în construcții. Ministerul Finanțelor a decis scăderea de la 30.000 lei lunar la 10.000 lei lunar. Pentru suma din venitul brut lunar peste 10.000 lei nu se mai aplică facilităţi fiscale. Dezvoltatorii care găseau cu dificultate muncitori în construcții vor avea un instrument în minus să îi atragă.
În fine, proprietarii vor plăti impozite majorate pentru locuințele și terenurile pe care le dețin. Și nu este vorba de creșteri rezonabile de câteva procente, ci de dublări ori chiar triplări ale sumelor. Am consultat articole de specialitate și experți imobiliari care au făcut unele simulări arătând că aceste creșteri pot fi între 200% si 300% deoarece din 2023 se trece la impozitarea pe grila notarială. Iar dacă se scumpește impozitul pe proprietate, oare se vor scumpi și chiriile locuințelor? Întrebarea nu este deloc retorică, este evident răspunsul.