Real Estate Made Easy

Prețurile din piața imobiliară au crescut semnificativ față de 2010 în UE

Am scris mai multe articole în care am informat despre evoluțiile din piața imobiliară din România, însă este important să ne uităm și la datele din Uniunea Europeană din care facem parte.

Atât costul chiriilor, cât și cel de vânzare al caselor și apartamentelor a continuat un trend crescător, potrivit datelor publicate de Eurostat. Astfel, din 2010 până la finalul lui 2021, chiriile au crescut cu 16%, iar costul locuințelor cu 42%.

Același raport indică și modul în care au crescut aceste prețuri și pașii înapoi din anii trecuți, ca de exemplu o scădere majoră între al doilea trimestru din 2011 și în primul trimestru din 2013.

2013 și 2014 au fost destul de liniștiți, fără schimbări majore ale prețurilor din piața imobiliară.

Am preluat mai multe date din raportul Eurostat, pentru a vedea situația pe mai multe țări: începând cu anul 2010, costul caselor s-a dublat în state precum Estonia, Ungaria, Luxemburg, Letonia, Cehia, Austria și Lituania.

Comparând trimestrul al patrulea din 2021 cu cel similar din 2010, prețurile locuințelor s-au majorat mai mult decât chiriile în 19 state membre ale UE. Costul locuințelor a crescut în 24 de state membre ale UE și au scăzut în trei, cu cele mai mari creșteri în Estonia (+156%), Ungaria (+128%) și Luxemburg (+124%). Scăderi au fost înregistrate în Grecia (-23%), Italia (-12%) și Cipru (-9%).

Comparând trimestrul al patrulea din 2021 cu cel similar din 2010 pentru chirii, prețurile au crescut în 25 de state membre ale UE și au scăzut în două, cele mai mari creșteri fiind observate în Estonia (+171%), Lituania (+113%) și Irlanda (+74%). Grecia (-25%) și Cipru (-1%) au avut scăderi.

Compare listings

Comparaţie